Zilele orașului

Deși legea, mai nou, interzice bătrâna obișnuință ca primăriile să plătească pentru spectacole grandioase, pentru festivaluri de poezie, de teatru, de artă, uneori se găsesc soluții, prin fel de fel de intermediari, pentru ca marile noastre orașe să aibă parte, inclusiv în an electoral, de evenimente care să facă un pic de gălăgie pe principalele bulevarde ale urbei. Niște scurtături care apar cu greu și numai acolo unde există un minim interes pentru ca astfel de fapte să și prindă corp.

Revenind la sfârșitul de săptămână tocmai încheiat. Și la capitala noastră. La 565 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștilor, în micul Paris s-au organizat concursuri, spectacole, s-au amenajat zone pentru food track-uri, așadar orașul, pentru două zile, se pare că a fost în mare sărbătoare, sub afișul care purta în prim plan numele Zilele Bucureștiului.

În legea care a apărut încă din toamna anului trecut, prin care, în anumite perioade ale anului, primăriile primesc interzis pentru a semna noi angajamente și a finanța festivaluri, concursuri, spectacole, există, totuși, această excepție: „Sunt exceptate cheltuielile cu evenimentele ocazionate de zilele declarate ca fiind zile oficiale ale unităţilor administrativ teritoriale, alte sărbători publice stabilite prin lege, precum şi cheltuielile cu evenimentele ocazionate de sfârşitul de an.”

Așadar, dacă e ziua Capitalei, ziua Capitalei să se întâmple, iar Primăria, condusă nici nu-mi mai amintesc de cine, să poată plăti pentru organizarea ca la carte a unor evenimente de top.

Liber la distracție!, nicio îndoială. Dar oricât am căutat să citesc prin programul stufos al petrecerii organizate de conducătorii acestui Paris românesc, n-am găsit nimic care să țină de cultură, de artă, de artiști mari ai acestei țări – la fel de mari –, de vreun scriitor, de vreo actriță de renume. Nu-i nimic.

Bucureștii au împlinit, anul acesta, abia 565 de ani, până la aniversarea 1000 mai e vreme să fim inspirați, să învățăm de la popoare mai apropiate sau mai depărtate cum anume se pune în practică respectul pentru propriile biografii, cum se face pentru ca micuții de azi, copiii de azi, să știe să privească înapoi cu reverență, să cunoască mai multe din câte au fost înainte ca noi să ne naștem și să începem să avem opinii – să le și emitem –, să iubească istoria și să încerce, prin forțe proprii, să construiască un viitor rezistent pentru cei care vor veni.

Dar, lăsând la o parte orice alte comentarii, de Ziua Bucureștilor am mai învățat ceva despre anul în care ne prefacem și noi că supraviețuim. Muzica o alege un DJ, mâncarea de la tarabe e predominant internațională, iar cuvintele care zboară în aer sunt majoritar englezești. Bun.

Până se ridică legea și se dă voie din nou ca primăriile, constrânse, probabil, de niște mustrări de conștiință, să mai organizeze, din bani publici și pentru publicul mare, evenimente adevărate de cultură, cu nume grele pe afiș, ne mulțumim cu ce avem. Și mergem totdeauna înainte. La mulți ani, București!

Citește și:

Primul clopoţel!

Până la 70 de ani

Prin limba română

Loteria pensiilor

Locul nostru în lume